Cultivating Communities of Practice

                    Communities of Practice and Their Structural Elements

Etienne Wenger, Richard McDermott, William M. Snyder prin cartea lor "Cultivating Communities of Practice” deschid uşi noi şi prezintă noi orizonturi într-o modalitate accesibilă şi uşoară tuturor cititorilor, şi anume prin trecerea de la teorie la practică. Prin cele 10 capitole prezentate ne este împărtăşită o viziune, conform căreia comunităţile de practică vor contribui la conturarea societăţii. Acestea vor oferi noi puncte de stabilitate și de conexiune într-o lume ce se găseşte într-o continuă expansiune.

Capitolul II “Comunităţile de practică şi elementele lor structurale” debutează printr-o mică povestioară: participarea angajatiilor la teleconferinţă anuală din cadrul companiei Hewlett-Packard(HP). În cadrul acestei şedinţe sunt discutate problemele actuale ale companiei şi se încearcă a se ajunge la o soluţie. Comunităţile de practică se găsesc sub diferite nume şi structuri, de exemplu la HP acestea sunt denumite „learning community”.

În acest capitol se prezinte caracteristicile fundamentale ale unei comunităţi de practică, caracteristici ce identifică unic o comunitate.

Comunităţile de practică sunt la fel de diverse ca şi situaţiile care le aduce în existent şi oamenii care le populează.Astfel, sunt cunoscute:

• Comunităţi de practică mici sau mari: unele comunităţi sunt compuse doar din câţiva specialişti, în timp ce comunităţile mari au peste 1000 de membri.Pentru ca toţi aceştia să participe efectiv în cadrul comunităţii ele sunt divizate după regiune sau subtopic.
• Comunităţi de practică pe termen lung sau scurt: unele pot să reziste pe timp îndelungat sau doar câţiva ani. 
• Comunităţi de practică reunite sau distribuite: în mod natural, comunităţile de practică se formează în jurul oamenilor ce lucrează în aceeaşi companie sau locuiesc în acelaşi cartier, dar se poate discuta şi despre comunităţi ai căror membri locuiesc în colturi  diferite ale ţări.
•  Comunităţi de practică omogene sau eterogene: comunităţile omogene sunt alcătuite din membri ce deţin aceeaşi funcţie, sau sunt interesaţi de aceeaşi discplina. În cazul care este vorba de membri ce deţin funcţii diferite, dar au un punct comun anume atunci se discuta de comunităţi eterogene.
• Comunităţi de practică în interiorul şi în afară graniţelor: comunităţile de practică pot exista în întregime într-o unitate de afaceri sau pot tinde dincolo de graniţele divizionare.
• Comunităţi de practică spontane sau planificate: în mod spontan, membri se adună reciproc pentru că pur şi simplu au nevoie de colegi şi parteneri de studiu. În alte cazuri, organizaţiile se implică şi dictează modul de formare al unei comunităţi de practică.
• Comunităţi de practică nerecunoscute sau instituţionalizate: inconştient oamenii alcătuiesc comunităţi de practică. Dacă ar realize acest lucru şi importantă acestor comunităţi, atunci organizaţia ar avea mult mai mult de câştigat

Indiferent de formele pe care o comunitate de practică le ia, aceasta este identificată unic prin 3 elemente: Domeniu, Comunitate si Practică .
            Deorece, doar elementele constitutive pot identifica o comunitate de practică, consider că acestora le trebuie acordată o mare importantă. William Snyder afirmă că un domeniu bine definit legitimează comunitatea prin afirmarea scopului şi valoare membrilor şi a altor părţi interesate. Consider că domeniul unei comunităţi inspiră şi incită membri acesteia să participe la activitatea susţinută în cadrul comunităţii, să îşi expună ideile şi să tindă spre depăşirea limitelor educaţionale. În timp ce pentru unii dintre noi lucrurile simple din viaţă sunt normale, nu ridică niciun fel de interes există oameni pentru care toate acestea fac parte din ceea ce se poate numi punct de interes-domeniul unei comunităţi.
            Din punctul meu de vedere, domeniul este elementul principal al comunităţi. Fără el nu am putea vorbi de o comunitate, deoarece el este cel care aduce oamenii împreună, cel care defineşte un scop pentru membri, o linie de cunoaştere şi acţiune; practic, domeniul defineşte un „front comun ” de acţiune. De asemenea, se poate concluzia că este de ajuns existenţa unui domeniu şi o grupare de oameni interesaţi de acesta pentru a putea vorbi de comunitate de practică?. Aşa cum se ştie „Relaţiile sunt cele care stau la baza ştiinţei”, între membri unei comunităţi ce impartesc acelaşi interesere este foarte important să existe interacţiune, doar aşa se poate defini o comunitate de practică ideală.
            Avem domeniu, avem comunitatea, dar ce este practica? Practica este formată din activităţile, ideile, informaţiile, uneltele şi poveştile pe care membri unei comunităţi de practică le împărtăşesc pentru a fi eficienţi în domeniul lor.
            Definirea celor 3 elemente ne ajută în a stabili o diferenţă între comunitatea de practică ca structura de cunoaştere şi alte structuri, precum: echipe de proiect, comunităţi de interes, departamente formale sau reţele de informare. Între toate aceste structuri există diferenţe de scop, de timp, de graniţe şi de membri.

            Prin conceptele prezentate în acest capitol de Etienne Wenger, Richard McDermott, William M. Snyder putem concluzia că: NU orice comunitate este o comunitate de practică şi de asemenea nu orice comunitatea de practică este o comunitate. Împreună, termenii de comunitate şi practică referă o structura socială specifică cu un scop specific.

                                                                                                                                                                                                                               Dana Ioana ISCRU

Cultivating Communities of Practice - Chapter 1

Manea Bogdan-Emilian

                                           Cultivating Communities of Practice

                 - Communities of Practice and Their Value to Organizations -

         Acest capitol ofera o privire de ansamblu asupra conceptului de comunitate de practica, indicand metode de cultivare ale unei comunitati, valorile create si posibilitatile oferite, dar si exemple clare in care existenta unei comunitati de practica a imbunatatit activitatea unei firme.

         O comunitate de practica reprezinta un grup de oameni care impartasesc acelasi concept, set de probleme, pasiune pentru un topic si care vor sa-si imbunatateasca cunostiintele intr-o anumita arie. Acestia sunt mandri ca apartin unui grup de indivizi, iar pe langa informatiile tehnice acumulate oamenii dezvolta legaturi interpersonale simtind ca au o identitate anume. Autorii cartii sustin ca astfel de grupuri existau de la inceputurile omenirii, precum persoanele ce traiau in pesteri discutand despre vanatoare, arme, supravietuirie si ghilduri existente in Evul Mediu.

         Intr-o societate ce se afla in continua miscare, informatia a devenit o cheie a succesului de-a lungul timpului. Multe companii au inteles ca prin ajutorul informatiilor pot sa-si creeze un avantaj competitional si au inceput sa se dezvolte in acest sens incercand sa le imparta in toate departamentele companiei. Fara o preocupare asupra managementul cunostintelor, o firma nu va face nicio data fata schimbarilor rapide din piata. Posibilitatile oferite de catre un management corect al informatiei sunt : raspandirea cunostintelor in organizatie, apropierea oamenilor si o rezolvare mai usoara a problemelor, crearea oportunitatilor de business.

         Un exemplu in care crearea unei comunitati de practica a fost vizibil profitabila il reprezinta productia de masini din anul 1988 la Chrysler. Un ciclu de design, corectie si implementare dura aproximativ 5 ani, cu 1-2 ani mai mult decat la celelalte firme concurente datorita duplicarii si incetinirii proceselor. Un prim pas a fost introducerea de platforme specifice fiecarei categorii de masina- rezultatele au fost vizibile precum reducerea cicluclui de dezvoltare la jumatate. Insa existau si unele efecte negative: problemele ce erau rezolvate pe unele platforme ramaneau nerezolvate sau consumau mult timp pe celelalte platforme; inovatiile facute pe unele platforme nu erau aflate de cei care lucrau pe celelalte platforme, etc. Pentru a nu pierde aceasta idee, cei de la Chrysler s-au decis sa pastreze aceste informatii intr-o matrice de competente si sa creeze un club, Tech Club. Ulterior au fost create carti electronice, baze de date cu compliance standards, best practices, lessons learned.

         Procesul de cultivare al unei comunitati poate fi unul foarte 'ingrijit' sau se poate baza pe o aparitie spontana. Pentru a incuraja cresterea unei astfel de comunitati trebuie respectata activitatate prestata, cresterea resurselor disponibile pentru munca acesteia, incurajarea participarii si ridicarea barierelor geografice, integrarea comunitatii in organizatie prin luarea de decizii si influenta unitatilor organizationale si a proceselor interne ale companiei. Daca nu se realizeaza acestea, comunitatile se vor organiza pe baza de prietenii in unitati geografice, in loc sa acopere toata organizatia.

         Valorile create prin existenta organizatiilor de practica pot fi clasificate in functie de termenul de aplicabilitate( termen scurt si termen lung) al cunostintelor dar si in functie de cuantificarea acestora( tangibile si intangibile). Printre valorile pe termen scurt( de la tangibile spre intangibile) amintim: rezolvarea problemelor imediat aparute, raspuns rapid la intrebari, reducerea timpului si costului de cautare al informatiei, o mai buna coordonare si standardizare de-a lungul unitatilor, resurse disponibile pentru implementarea strategiilor, abilitatea indivizilor de a-si asuma riscuri avand ca back-up comunitatea. Printre beneficiile pe termen lung amintim: abilitatea de a executa si de a dezvolta un plan strategic, cresterea autoritatii fata de clienti, existenta unui benchmark in activitatea prestata, abilitatea de a previziona dezvoltari tehnologice si de a vedea avantaje in piata.

         In opinia mea, toate aceste valori nu pot fi acumulate individual decat intr-o perioada foarte mare de timp si intr-un ritm mult mai incet decat in cadrul unei comunitati, iar rezultatele interactiunii cu oamenii nu pot fi asimilate dintr-un obiect numit cunostinta. As compara aceasta situatie cu cea a studentilor ce abia au terminat medicina si doresc sa profeseze- cunostintele acumulate dintr-un manual nu reprezinta totul atunci cand te afli in fata unei operatii pe viu, fiind nevoie de o reuniune de activitati si interactiuni cu alti oameni din aceasi breasla si bineinteles o baza solida de cunostinte.

         In concluzie, din punctul de vedere al unei corporatii internationale cu sedii in diferite tari, comunitatile de practica joaca un rol foarte important, transferand cunostinte din anumite regiuni in altele pot oferi diferite oportunitati de business( o idee esuata in Europa de Est poate fi o idee buna de afacere in Africa). Privind lucrurile din partea unui start-up nou infiintat , comunitatile de practica sunt importante datorita dinamicitatii cunostintelor- ceea ce ieri era adevarat astazi trebuie adaptat la noi factori, inventii si probleme.

Cultivating communities of practice-chapter 3

Alexandra Elena Irofte

Cultivating communities of practice-capitolul 3

„Cultivating communities of practice” reprezinta un ghid conceput pentru a descrie in detaliu cititorului conceptul de comunitate de practica. Cartea se bazeaza pe teorie explicata prin exemple concrete astfel incat notiunile sa fie usor intelese, notiuni care descriu un concept existent de foarte mult timp. Fiecare persoana face parte dintr-o forma de comunitate de practica, constient sau nu.

In capitolul studiat sunt prezentati cei 7 pasi prin care se poate proiecta, se poate cultiva o comunitate de practica. Initial este prezentat un exemplu concret, 2 astfel de intruniri. Una are loc in Silicon Valey iar cealalta in Boston. In cadrul primei intalniri au loc discutii argumentative, ce se bazeaza pe fapte. In Boston, pe de alta parte, discutiile sunt bazate pe simpatie si compasiune fata de problemele pe care le discuta. Insa in ambele cazuri comunitatile sunt vibrante si energetice. Aceasta traire nu se programeaza ci e nevoie de o interactiune constanta pentru a mentine interesul viu. Scopul proiectarii unei astfel de comunitati este de a crea o directie, un caracter si o energie prorie. Pentru a reusi in acest scop au fost extrase 7 principii de baza.

 1.Design for Evolution

 Evolutia unei comunitati nu se poate structura de la infiintarea acesteia. Aceasta trebuie sa se bazeze pe relatii deja formate intre posibili membri, relatii care au la baza domenii similare, liantul discutiilor. Dinamica comunitatii tine de diversitatea membrilor, cei noi pot duce cursul acesteia in alte directii decat cele prestabilite si poate schimba chiar modul incare comunitatea este vazuta de compania de care se leaga, de exemplu. Care elemente de proiectare sunt mai benefice pentru o comunitate se hotaraste pe parcurs, in functie de dezvolarea acesteia si de cursul pe care il urmeaza.

 2.Open a dialogue between inside and outside perspectives

 Importante in dezvoltarea comunitatii sunt atat parerile celor din interior, care stiu incotro se doreste evolutia intalnirilor, cat si a celor ce vin din exterior, cei ce pot schimba cursul evolutiei spre mai bine. Aici ne putem referi la persoane ce au o alta functie decat a celor din comunitate dar care pot ajuta la gasirea unor solutii prielnice.

 3.Invite different levels of participation

 Orice comunitate are o ierarhie interioara, uneori involuntara, datorita nivelelor diferite de interes. Un procent de 10-15% din grup e reprezentate de membrii principali printre care se numara si coordonatorul. In acelasi procent se gasesc si membrii activi, cei care participa la discutii dar nu sunt atat de implicati in evolutia comunitatii ca si cei principali. Cei mai multi sunt membrii periferici care nu se implica atat de mult dar sunt interesati de ce informatii se ofera. Mai gasim si persoane dinafara comunitatii care nu participa dar sunt interesati de aceasta, cum ar fi clienti sau furnizori.

 4.Develop both public and private community spaces

O comunitate este privata, adica are o retea de membri, si publica, sedinte, site-uri web. Nu se poate pune accent doar pe una din aceste parti, important pentru o buna dezvoltare a comunitatii fiind intercalarea dintre cele doua dimensiuni. Daca membrii sunt intr-o atmosfera familiara si conferintele sunt mai animate si mai prolifice. 

 5.Focus on value

 Valoarea unei comunitati creste odata cu trecerea timpului, se construieste. Aceasta consta in informatiile pe care membrii le impart si le extrag din discutii si intalniri.

  6.Combine familiarity and excitement

  Comuniatile isi desfasoara activitatea separat de organizatia de care se leaga asa ca atmosfera mai relaxata creaza o anumita familiaritate. Astfel discutiile pot fi provocatoare si duc mai usor spre inovatie.

  7.Create a rhythm of the community

  Ritmul unei comunitati poate consta in intalniri regulate ale membrilor, teleconferinte. Trebuie gasit ritmul portivit fiecarei colectivitati astfel incat activitatile sa fie provocatoare si productive.

   Cele 7 puncte enumerate surprind toate criteriile pe care initiatorii unei comunitati trebuie sa le aiba in vedere pentru a evolua. Consider ca este importanta existenta unui echilibru intre acestea. Mentinerea interesului celor implicati, folosind principiile enumerte mai sus, cu siguranta reprezinta scopul pe care liderii trebuie sa il atinga. Daca s-a format o legatura stransa intre participanti, acestia pot exprima si acepta idei mult mai usor si astfel discutiile devin proactive si fructuase. Cartea surprinde toate aspectele legate de existenta si evolutia unei comunitati de practica fapt ce duce la intelegerea deplina a unui aspect din viata fiecaruia, constientizat sau nu.

Cultivating Communities of Practice - Cele 7 principii de cultivare a comunităţilor de practică

Prezentare şi interpretare realizată de Luminiţa Manea

„Cultivating Communities of Practice”, ghid de gestiune a cunoştinţelor, redă principalele noţiuni despre fenomenul numit comunitate de practică. Pornind de la definiţia conceptului–grup de persoane având preocupări similare şi care împărtăşesc cunoştintele prin interacţiune, sunt dezvoltate în continuare caracteristicile fenomenului.

Remarc seria exemplelor concrete din viaţa de zi cu zi, dar şi din domeniul business, ceea ce face accesibilă lectura şi înţelegerea conceptelor.

Aleg sa prezint în continuare ideile dezvoltate în cel de-al treilea capitol–cele 7 principii de cultivare a comunităţilor de practică. Consider acesta a fi unul dintre capitolele esenţiale în înţelegerea „scheletului” pe baza căruia poate fi consolidată comunitatea de practică.

Capitolul debutează prin introducerea conceptului de „aliveness”–întreţinerea vieţii comunităţii de practică. Întrucât comunităţile de practică sunt voluntare, doar entuziasmul, energia şi emoţiile sunt capabile să susţină existenţa unei comunităţi. Cum se poate da naştere acestui concept de aliveness–viaţă a comunităţii? Se răspunde acestor întrebări prin intermediul celor 7 principii generale de cultivare a comunităţilor de practică. 

„Design-creat pentru evoluţie”–elementele de design pe baza cărora se clădeşte comunitatea sunt catalizatori ai unei evoluţii naturale. Comunităţile se formează plecând de la reţele deja existente (prieteni, vecini, colegi). Natura dinamică a comunităţilor este cheia succesului acestora. Comunitatea se dezvoltă: apar membri noi, interese noi care pot schimba direcţiile actuale ale comunităţii. Design-ul constă într-o continuă învăţare („life-long learning”). Comunităţile vii se reinventează, evoluează continuu.

 „Deschiderea unui dialog între perspectivele interne şi externe”–design-ul unei comunităţi cere o perspectivă internă care să conducă la atingerea obiectivelor propuse: un „insider” cunoaşte problemele, limitele domeniului. Însă o părere din exterior, o viziune diferită îi poate ajuta pe membrii comunităţii să îşi reorienteze atenţia, să găsească soluţii inovatoare.   

„Invitaţie a unor niveluri diferite de participare”-este asigurat câştigul tuturor membrilor: fie că sunt în inima comunităţii (core group), fie că se regăsesc printre cei activi, participând constant la întruniri (active group), fie că sunt din rândul celor „peripheral”, membrii comunităţii învaţă fiecare în stilul propriu. Rolurile intercalează asigurând diversitatea şi dinamicitatea grupurilor.

„Dezvoltare de spaţii publice şi private pentru comunitate”–comunităţile dinamice sunt bogate în activităţi care se desfăşoară atât în public (şedinţe, Web), cât şi în privat. Comunităţile au evenimente publice la care membrii se reunesc, pentru a schimba idei, rezolva probleme, pentru a explora noi instrumente şi tehnici. Dimensiunile privată şi publică sunt înrudite. Îmbinarea celor două tipuri contribuie la consolidarea unei comunităţi sigure.

„Concentrare asupra valorii”–valoarea este cheia vieţii unei comunităţi, întrucât participarea în cele mai multe comunităţi este voluntară. Multe dintre activităţile valoroase ale comunităţii sunt interacţiunile cotidiene. Un element cheie în conturarea valorii este de a încuraja membrii să descopere valorile comunităţii pe parcursul vieţii acesteia, valorile putând fi percepute diferit de la un membru la altul. 

„Combinaţie între entuziasm şi familiar”–comunităţile „lively” combină evenimentele familiare cu cele challenging astfel încât să dezvolte relaţiile necesare pentru o bună conexiune, dar generând în acelaşi timp entuziasm şi noutate. Activităţile de rutină conferă stabilitate, în vreme ce noile provocări menţin interesul şi participă la dezvoltare.

„Crearea unui ritm al comunităţii”–ritmul comunităţii, similar ritmului unei zile obişnuite din viaţă, este un indicator puternic pentru măsurarea pulsului comunităţii. Există diferite ritmuri pentru diferite comunităţi (frecvenţa interacţiunilor private, flow-ul participanţi, evenimente). Nu există un puls standard, acesta putând evolua de la un stagiu de dezvoltare la altul.

Capitolul se încheie, similar celorlaltor capitole, cu o concluzie ce înglobează ideea de bază: comunităţile de practică sunt elemente cu viaţă, printre ale căror componente cheie se regăsesc: pasiune, relaţii, activităţi voluntare, participare energică. Înţeleg aşadar, şi susţin ideea conform căreia, fără a folosi un schelet conturat, consolidarea comunităţilor de practică necesită un design folosit pe post de catalizator pentru creştere şi dezvoltare, un design care în fapt să redefinească conceptul de design. Dincolo de reguli şi etape standard, comunitatea de practică trebuie să pună accent pe evoluţie, adaptare, participare entuziastă.

Personal, apreciez stilul abordat, un stil care prin exemplele concrete oferite face posibilă înţelegerea conceptelor. Aşa cum se descrie şi în carte, comunitatea de practică nu este un fenomen nou. Citind explicaţiile oferite însă, lucrurile mi-au devenit mai clare. Consider că prin această scriere, se pun bazele conceptului de comunitate de practică. Se teoretizează ceea ce deja mulţi dintre cititori au întâlnit în practică.

Comunitatile de practica si valoarea lor pentru organizatii

Cartea „Cultivating communities of practice” reprezinta un ghid de acumulare a cunostintelor, dar mai important, aceasta reprezinta un pas important in trecerea de la teorie la practica.

Foarte interesant este modul in care autorii aleg introducerea pentru aceasta carte. Chiar de la inceputul cartii ei sustin ca ideile prezentate nu sunt doar ale lor ci multe dintre acestea isi gasesc originea in conversatiile purtate cu oamenii din mediul lor de lucru; un exemplu foarte clar de comunitate de practica, subiectul principal al cartii. Deci vrem sau nu, constient sau nu, comunitatile de practica sunt peste tot iar noi facem parte din ele.

Comunitatile de practica au fost infiintate intr-un mod informal, din necesitatea de comunicare in cadrul organizatiei. Chrysler in cazul de fata, pentru a spori eficienta in procesul de productie a sprijinit formarea acestor grupari. Angajatii, prin comunitatile de practica, acopera un gol mare din cadrul organizatiilor, acela lasat de lipsa comunicarii, gol care duce la incetinirea progresului intregii organizatii.

Conducerea Chrysler a observat beneficiile aduse de intalnirile dintre membrii echipelor diferite, acestea oferind posibilitatea ca fiecare angajat sa invete din greselile celorlalti si sa grabeasca evolutia, astfel au sprijinit infiintarea comunitatilor de practica, Tech Clubs. Un proiect principal al acestor grupari a fost crearea unei carti EboK (Engeneering Book of Knowledge), o baza de date ce va cuprinde toate informatiile relevante pentru angajati si care va fi intretinuta chiar de acestia in urma intalnirilor comunitatii.

Comunitatile de practica reprezinta grupuri de oameni care au aceeasi preocupare, aceleasi probleme sau aceleasi pasiuni si care isi aprofundeaza cunostintele si expertiza in aceasta arie prin interactiune continua.

Pentru a-si dezvolta expertiza, practicantii au nevoie sa se intalneasca si sa comunice cu alti oameni care au intalnit probleme asemanatoare. Comunitatile de practica nu reduc cunostinta la un obiectiv ci fac din aceasta o parte integrata a activitatilor si interactiunilor, sunt ca un depozit insufletit de cunstinte. Aceste comunitati de practica trebuiesc apreciate cu atat mai mult azi cand traim intr-o perioada in care totul se schimba prea mult si prea repede, ele oferindu-ne posibilitatea de a tine pasul cu schimbarile sau de a merge inaintea lor, provocandu-le chiar noi.

Cunostinta nu este statica, este in continua miscare, ceea ce face ca managementul acesteia sa fie o adevarata provocare pentru companii. Astfel comunitatile de practica au devenit un loc ideal pentru pastrarea si dezvoltarea cunostintelor necesare in organizatii.

Comunitatile de practica creeaza valoare pe termen scurt si pe termen lung, deoarece membrii comunitatilor se pot ajuta reciproc pentru rezolvarea problemelor imediate dar in acelasi timp creeaza valoare pentru sustinerea strategiei organizatiei pe termen lung.

Comunitatile de practica creeaza valoare tangibila si intangibila;valoarea tangibila este redata de reducerea costurilor prin accesul rapid la informatie iar valoarea intangibila poate fi reprezentata de increderea intre angajati si cresterea abilitatii de inovatie si originalitate a acestora.

Comunitatile de practica ofera valoare prin implementarea strategiei actuale dar si prin dezvoltarea intr-o directie noua a strategiei existente, in functie de nevoia de adaptare la modificarile contextului in care se dezvolta organizatia.

Poate cel mai important rol al comunitatilor de practia este legatura pe care acestea o realizeaza intre dezvoltarea personala a angajatilor si dezvoltarea organizatiei. In concordanta cu ceea ce am citit in acest prim capitol, eu cred ca atunci cand o organizatie investeste in dezvoltarea angajatilor investeste in dezvoltarea ei, pentru ca angajatii sunt baza structurii organizatiei, iar daca baza nu este solida, structura se darama foarte usor.    

Azi mediul in care functionam se modifica din ce in ce mai rapid, astfel toate organizatiile au nevoie de oameni responsabili. Din punctul meu de vedere, comunitatile de practica reprezinta o cale importata de a obtine acesti oameni responsabili, adica oameni abili, capabili sa dea un raspuns schimbarilor contextului in timp util.

Woodrow Wilson spunea:”Nu numai ca ma folosesc de intreaga minte pe care o am, dar si de cea pe care o pot imprumuta”. Consider ca pe acelasi principiu se bazeaza si comunitatile de practica, acela de a imprumuta cunostintele celorlalti pentru a rezolva problemele proprii dar si a imprumuta cunostintele tale celorlalti in scopul dezvoltarii si evolutiei rapide.

Radu Ana-Maria